A început cea de-a treia ediție a Buzău International Arts Festival

Cea de-a treia ediție a Buzău International Arts Festival a început pe data de 20 august 2023, când străzile și Parcul Crâng din Buzău s-au transformat în scene pline.

Ca la fiecare ediție BIAF, participanții se vor bucura de spectacole de stradă, evenimente pentru copii, parada Superchill, jongleuri, trubaduri, picioroange, personaje în costume, parada de la B-Zones, pictură pe față și codițe și baloane colorate.

Am început Festivalul de anul acesta cu un eveniment stradal la care am avut mii de participanți. Urmează o lună întreagă de evenimente: filme, teatru, lansări, avanpremiere, expoziții, la care suntem pregătiți să îi avem aproape pe buzoieni și nu numai. BIAF este cel mai mare festival de artă și cultură din Estul României, prin anvergura pe care o are și durata de o lună. BIAF cuprinde și cea de a opta ediție a Festivalului Internațional de Film Buzău, dedicat filmului european, Turcia si Israel, iar anul acesta avem o secțiune specială de film pentru copii, jurizat chiar de copii.

Mihaela Constantinescu si Irinel Constantinescu Martin, organizatori BIAF

Oana Matache, viceprimar al Municipiului Buzău, a spus de asemenea că Festivalul face parte din strategia locală municipiului și este ocazia perfectă pentru a pune Buzăul pe harta turistică a României.

Festivalul care aduce arta și cultura la un alt nivel

BIAF se desfășoară anul acesta între 20 august și 17 septembrie și aduce din nou buzoienilor concerte, zeci de spectacole de teatru și peste o sută de filme, foarte multe în premieră, evenimente pentru copii, evenimente stradale, lansări de carte, dar și întâlniri cu vedete.

Marea surpriză a BIAF 2023 va fi prezența la Buzău, între 9 și 11 septembrie, a actorului american Armand Assante, care va participa la festival în calitate de invitat de onoare și se va întâlni cu publicul în cadrul unor evenimente dedicate.

Iubitorii de jazz se vor bucura de concertul artistei israeliene Daphna Levy și al orchestrei sale, ce îi vor încânta cu ritmuri și improvizații de excepție și prelucrări după muzica Ellei Fitzgerald.

Pe toată durata BIAF, se pot viziona filme pentru toate gusturile, precum și filme de artă, în cele două cinematografe în aer liber: Parcul Crâng și CineParcul Filmelor de Festival din Amfiteatrul Tineretului, unde publicul cinefil va avea, din nou, ocazia de a se întâlni față în față cu realizatori de film și actori cunoscuți.

Pasionaților de teatru li s-a pregătit o selecție consistentă de spectacole de calitate din România, precum și o surpriză din Israel, ocazie cu care vor putea vedea pe scenă actori celebri și producții în premieră la Buzău.

Pasionații de artă plastică sunt invitați la expoziția inedită a Luanei Popa, care folosește foi de carte ca suport pentru creațiile sale originale, sau pot vizita expoziția de artă plastică a psihologului Daniela Tordoi, care corelează elemente din psihologie cu viziunea sa artistică, într-o manieră originală.

De asemenea, un frumos omagiu va fi adus unui artist buzoian, în cadrul expoziției de pictură „In Memoriam Adrian Vlaicu”.

BIAF 2023 prezintă și o expoziție de icoane pictate pe sticlă, a actorului Cristi Martin, precum și o expoziție de fotografii, ce prezintă ipostaze din cariera regretatului teatrolog de origine buzoiană, George Banu.

Totodată, lucrările artistului râmnicean Răzvan Ghiță, sculpturi în metal, vor fi expuse și ele la BIAF 2023.

Fotografia vine la BIAF cu o serie de evenimente în premieră absolută la Buzău: expoziția România 365 Press Photo, ce va prezenta fotografii din ultimul an ale unor fotojurnaliști români de calibru, precum și expoziția Așa văzut-a Zaharia – Improvizații într-o lume captivă, ce prezintă arhiva fotografică a artistului moldovean Zaharia Cușnir și istoria satelor pe care acesta le-a fotografiat în anii ‘50 – ‘60, o micro-istorie vizuală, recent descoperită în podul unei case abandonate, la 200 km de Chișinău.

Fotograful buzoian Theodor Tudose va prezenta de asemenea publicului o selecție de cadre de fotografie de concert, de la festivaluri și concerte din România și va susține și un atelier de fotografie de teatru, dedicat pasionaților de fotografie și scenă.

BIAF a pregătit și o mulțime de evenimente pentru cei mici. Astfel, trei zile întregi vor fi dedicate copiilor, în perioada 29-31 august, cu zeci de evenimente vesele și antrenante, pline de culoare și bucurie.

Nu în ultimul rând, cei care iubesc improvizația pot participa la workshop-ul actorului Cristi Martin, care îi va învăța cum să creeze scene comice din nimic.

La fel ca în fiecare an, BIAF 2023 va include competițiile oficiale ale celor două festivaluri care i-au dat naștere: Festivalul Internațional de film BUZZ IFF și Festivalul Internațional de Teatru Independent COMIC 7 B, care ajung, anul acesta, la edițiile cu numărul opt.

BUZZ IFF cuprinde o selecție a celor mai noi și mai originale producții cinematografice din Europa și Israel, ce vor fi jurizate de două jurii internaționale, iar pentru prima dată, BUZZ IFF include și o competiție dedicată filmelor pentru copii.

COMIC 7 B este festivalul internațional de teatru independent din cadrul BIAF care aduce spectatorilor, an de an, producții cu vedete ale scenei și tineri actori în plină dezvoltare, precum și, în premieră la Buzău, producții de teatru internaționale.

În premieră, de altfel, două dintre spectacole vor fi jucate în aer liber.

Buzău International Arts Festival se încheie pe 17 septembrie, cu un concert al trupei Compact.

Buzău International Arts Festival este organizat de Asociația CulturAll și Asociația Bulevardul Culturii, în parteneriat cu Primăria Municipiului Buzău.

Sursă foto: Andrei Oană