Alexandru Stoinea este noul General Manager al ASBIS Romania

Începând din această lună, Alexandru Stoinea este noul General Manager al ASBIS Romania, fiind promovat după trei ani petrecuți în companie la conducerea diviziei consumer.

Stoinea s-a alăturat subsidiarei din România a ASBISc Enterprises Plc, în 2020, chiar înainte de pandemie
preluând nou înființata divizie consumer cu obiective clare de creștere rapidă. Într-un context de piață
foarte neobișnuit, care necesita ajustări rapide, portofoliul brand-urilor lansate și administrate de divizia sa a crescut de la 3 la începutul anului 2020, la 19 astăzi
.

Printre brand-urile noi aduse în portofoliu și lansate pe piață se numără Bang&Olufsen, SteelSeries, Midea, Loewe, Razer. Mărcile proprii ale ASBISc – Canyon, Prestigio, Aeno, Lorgar – sunt și ele listate și disponibile acum în toate canalele de vânzare de pe piață. Volumul de vânzări al diviziei a crescut, în aceeași perioadă, de aproape patru ori.

„Sunt foarte bucuros să preiau aceste responsabilități extinse, conducând din luna mai întreaga echipă din
România, pentru că am posibilitatea să valorific succesul și lecțiile învățate în divizia consumer la nivel de
companie,” spune Stoinea. „În noua poziție, integrez atât experiența ultimilor trei ani în zona de retail IT,
dar și experiența mea anterioară, în distribuția cu valoare adăugată.

Cu o carieră de 17 ani în IT, care include atât poziții în companii locale, cât și internaționale, dar și o
experiență de antreprenoriat, Alexandru Stoinea își propune să continue dezvoltarea business-ului principal al ASBIS Romania – divizia de volume și VAD – și să crească în continuare vizibilitatea brandurilor de consumer și disponibilitatea lor pe piață.

Alexandru Stoinea este licențiat în economie și urmează în prezent un program de Executive MBA de la Quantic School of Business and Technology din Washington. ASBIS Romania este una dintre subsidiarele cele mai longevive și de succes ale ASBISc Enterprises PLC, împlinind anul acesta 25 de ani de activitate pe piața locală.

Avem o poziție solidă și recunoscută în piață, pe care vrem să o dezvoltăm în continuare. Lucrăm, în prezent, la programe de loialitate pentru partenerii existenți și pentru atragarea clienților noi, dar ne preocupă și creșterea nivelului de expertiză al echipei locale. De la momentul la care m-am alăturat ASBIS Romania, dinamica organizației a fost unul dintre aspectele pe care le-am apreciat cel mai mult. Îmi doresc, în continuare, o creștere sustenabilă, bazată pe încredere și loialitate.

Alexandru Stoinea