„Cetatea care trăiește”, un concept ce a fost testat cu succes la Festivalul Medieval de la Râșnov timp de 4 zile

În cadrul proiectului Heritage Hub Râșnov, Asociația Mioritics în parteneriat cu Primăria
Orașului Râșnov și Hands on History Norvegia au organizat Festivalul Medieval. Evenimentul
a avut loc în perioada 7‑10 septembrie 2023 și a adus în prim-plan o serie de activități și
experiențe medievale menite să promoveze Cetatea Râșnov ca un important obiectiv turistic
atât pentru România, cât și pentru Europa dar și un spațiu de învățare și implicare a
comunității locale.

30 de invitați străini din Norvegia, Suedia, Danemarca, Finlanda, Olanda, Slovenia, Croația și
Republica Moldova au lucrat împreună timp de 2 zile și au identificat un set de soluții practice pentru
ca Cetatea Râșnov să ofere vizitatorilor o experiență de calitate care să pună accent pe interacțiunea
directă
(ex: activități de tip istorie vie, reconstituire istorică, jocuri ș.a.), pe interpretarea informațiilor
istorice pentru vârste și interese diferite, pe promovarea artiștilor locali și a produselor autentice, pe
activități educative pentru tinerii din comunitate și turiști și pe implicarea comunității în viața
cotidiană a cetății.

Pentru ca toate aceste direcții de lucru să fie puse în practică este nevoie de
finalizarea lucrărilor de restaurare fără să se facă concesii privind calitatea și standardele
internaționale privind intervențiile asupra monumentelor istorice
și de parteneriate cu instituții de
cultură specializate pentru a putea furniza obiecte și consultanță pentru amenajările ulterioare
(expoziții permanente și temporare, infrastructură de interpretare ș.a.).

Programul festivalului a presupus și 2 zile de interacțiuni cu publicul larg. Celor 30 de specialiști
străini li s-au alăturat în Cetatea Râșnov și 20 de invitați din România
. Împreună au realizat un
program bogat cu demonstrații, ateliere, meșteșugari și experiențe culinare medievale. Peste 4000 de
vizitatori s-au putut bucura în aceste 2 zile de o atmosferă medievală autentică și au participat activ
la diferite activități.

Un punct de interes major în cadrul festivalului a fost și testarea noului produs turistic denumit
„Tabăra Medievală”.

Inspirat de conceptul norvegian „Go Viking Hiking”, acest proiect inovator este
adaptat contextului transilvănean. Bazându-se pe valori și teme istorice locale, produsul turistic va
folosi frumusețea naturală a zonei Cetății Râșnov și a munților din apropiere, integrând elemente de
istorie autentică și obiecte de recuzită specifice perioadei medievale
.

Lansarea pentru publicul larg este programată pentru luna aprilie 2024.