Cum conectezi studenții cu companiile prin artă? Universitatea Politehnica Timișoara a găsit o soluție

Timișoara este în acest an Capitala Europeană a Culturii, iar UPT a ales să se implice în mod direct în programul cultural al orașului și să organizeze mai multe evenimente.

Universitatea Politehnica Timișoara încearcă să pregătească studenții creativi, deschiși pentru noi colaborări și provocări, capabili să răspundă nevoilor din viitor.

În contextul în care gândirea liberă, creativitatea și gândirea bazată pe știință sunt puncte de pornire spre inovare, astfel de calități duc la performanță în orice mediu de lucru în care vor activa pe viitor.

Totodată, artele, dar și umbrela mai largă a culturii, stimulează creativitatea, creează conexiuni, iar implicarea companiilor duce la o nouă metodă pe care departamentele de HR o folosesc pentru a-i cunoaște pe studenți.

Toate aceste direcții sunt de fapt abilități și competențe pe care tinerii le pot dezvolta pentru a fi pregătiți pentru dinamismul lumii moderne și pentru a putea fi competitivi în piața muncii.

Din rândul angajatorilor am observat mai multe niveluri de interes. În primul rând, companiile cu care colaborăm își doresc o vizibilitate cât mai mare în mediul universitar prin care doresc să atragă tineri. Acest context este favorabil și pentru studenți întrucât ei sunt informați din timp despre oportunitățile de dezvoltare profesională pe care le au în Timișoara. Un alt nivel de interes este reprezentat de dorința companiilor de a face parte din procese interesante, inovatoare, care scot din rutină angajații, determinându-i să participe la evenimente sau chiar să colaboreze în cadrul unor proiecte cu studenții și cadrele didactice. Pe de altă parte, îi face prezenți în sfera culturală a orașului, în proiecte relevante de dezvoltare socio-culturală.

Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.

Colaborarea dintre UPT și companii capătă astfel noi valențe. Se deschid noi oportunități de colaborare prin care universitatea ajunge la toate categoriile de public interesate.

Spre exemplu, prin programul Bright Cityscapes, parte din Programul Cultural al Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023, UPT traduce pe înțelesul publicului elemente din sectorul industrial și impactul acestuia în plan regional.

Evenimentele culturale pe care Universitatea Politehnica Timișoara le propune în anul 2023:

⦁ Programul de inovare și design „Bright Cityscapes”, parte din Programul Cultural al Timișoara 2023, dezvoltat împreună cu Centrul cultural independent FABER, al cărui scop este de a crea un laborator pentru oraș – unul interesat să observe, să răspundă și să acționeze asupra urgențelor contemporane prin intermediul disciplinei de design, arhitectură și cultură digitală;

⦁ Programul de cultură digitală participativ, „Spotlight Heritage Timișoara”, parte din Programul Cultural al Timișoara 2023, dezvoltat împreună cu Muzeul Național al Banatului, care suprapune patrimoniul fizic cu cel digital și crește interesul publicului larg față de cartierele istorice ale Timișoarei;

⦁ Conferința „TECH SUMMIT”, în 19 mai 2023, cu tema „Life around tech – Cum inteligența artificială și soluțiile open source, tehnologia blockchain și inovația au aplicabilitate în toate domeniile ce ne impactează existența azi”;

⦁ Programul Centrului de artă și tehnologie MV Sci Art – unica galerie de artă dintr-o universitate tehnică -, deschis în 2022 și co-fondat cu Asociația META Spațiu, care stimulează dialogul studenților, cercetătorilor și al profesorilor din universitate cu creatori din toate domeniile artei;

⦁ Dialogurile „Capitala Culturală”, deschise publicului larg, pe care Cătălin Ștefănescu le va realiza cu 10 personalități ale culturii, cercetării științifice și tehnologiei, români care au construit, în afara țării, cariere ieșite din comun, au adus contribuții recunoscute la patrimoniul cultural internațional, și au adăugat noi valențe reflecției contemporane, reconfigurând cultura lumii;

⦁ Seriile de conferințe Art & Science ale Bibiotecii UPT, care se adresează publicului larg, dar și studenților și cadrelor universitare din alianța ATU;

⦁ Programul de teatru „Orașul Paralel”, în care UPT este unul dintre principalii parteneri

⦁ O serie de evenimente pe care aflate în pregătire și care vor fi anunțate în curând.