Datele sondei Voyager au fost reanalizate după 40 de ani, punând lunile lui Uranus într-o nouă lumină

Oamenii de știință au reanalizat datele sondei Voyager, care a navigat prin dreptul planetei Uranus în urmă cu peste 40 de ani, în anii 1980, descoperind faptul că patru dintre cele mai mari luni ale plenetei – Ariel, Umbriel, Titania și Oberon – ar putea fi suficient de calde încât să găzduiască oceane în formă lichidă, transmite livescience.

Mai mult decât atât, în ce privește lunile Titania și Oberon, oceanele care se presupune că ar exista pe aceste planete ar putea fi suficient de calde încât să permită manifestarea vieții, conform unui studiu recent, transmite sursa citată.

„Când vine vorba despre corpuri cerești de mici dimensiuni – luni ori planete pitice – oameni de știință au găsit dovezi ale existenței oceanelor în câteva locuri în care părea improbabil să existe, incluzând planetele pitice Ceres și Pluto, dar și luna lui Saturn, Mimas”, a arătat una dintre persoanele implicate în proiect.

Prin urmare, sunt mecanisme în joc pe care nu le înțelegem în întregime„, a mai adăugat omul de știință.

Noul studiu a coroborat datele obținute de sonda Voyager 2 cu informații mai recente privind alte luni înghețate, cum ar fi Charon, una dintre lunile lui Pluto și Enceladus, una dintre lunile lui Saturn, acestea din urmă provenind din misiuni precum cele ale sondelor Galileo, Cassini, Dawn și New Horizons.

Cât despre lunile lui Uranus, în anul 2020 oamenii de știință au descoperit dovezi ale faptului că activități geologice recente de pe Ariel sugerau chiar posibile mișcări ale unui eventual ocean interior.

Nu în ultimul rând, în ce privește Miranda, o altă lună a lui Uranus, cercetătorii sunt de părere că, în cazul în care acest corp ceresc ar fi avut un ocean în formă lichidă la un anumit moment, acesta este acum, cel mai probabil, înghețat.

Sursă foto: Planet Volumes/Unsplash