De ce ați negociat așa prost ajutorul pentru fermierii români afectați de importurile din Ucraina, domnule ministru? Daea!

Un scandal aprinde încet-încet Ministerul Agriculturii. Este vorba despre compensațiile negociate de ministerul de resort pentru fermierii români afectați de importurile de cereale ieftine din Ucraina.

Așa cum știm, acestea, venind la prețuri de dumping, au sufocat efectiv comerțul cu materii prime din România, făcându-i pe fermierii români să rămână cu marfa nevândută și în lipsă de cash.

La acest lucru se adaugă însă faptul că negocierile purtate de MADR cu Comisia Europeană pe acest subiect scot în evidență poziția extrem de defavorabilă a României, țara noastră urmând să primească drept compensații cea mai mică sumă, de 10 milioane de euro, comparativ cu Polonia, care primeşte 30 de milioane de euro şi Bulgaria, care primeşte 16 milioane de euro.

Cum face mereu România să negocieze atât de prost, mai ales având în vedere suprafața agricolă pe care o are?

Scandalul a mers chiar până acolo încât Dacian Cioloș – adăugăm, președintele unui partid insignifiant – a cerut demisia ministrului Agriculturii, Petre Daea, pentru această situație.

„Îi cer preşedintelui PSD, Marcel Ciolacu, să îl retragă de urgenţă din funcţie pe ministrul Agriculturii, Petre Daea, pentru modul dezastruos în care a negociat compensaţiile de la Comisia Europeană. Răspunderea pentru negocieri îi aparţine integral ministrului Daea şi, cum responsabilitatea politică este a partidului care l-a desemnat ministru, Marcel Ciolacu se face vinovat în mod direct de comportamentul ministrului său şi trebuie să răspundă pentru fiecare minut pe care acesta îl petrece la conducerea Ministerului Agriculturii”, a argumentat Dacian Cioloş, conform Agerpres.

La acest lucru se adaugă și poziția Federaţiei Naţionale Pro Agro, care i-a transmis lui Petre Daea să își asume eșecul negocierilor cu Comisia Europeană pentru compensațiile acordate fermierilor și să nu se întoarcă de la Bruxelles fără un mecanism real de sprijin al fermierilor.

„În urma tranzitului cerealelor din Ucraina pentru fermierii români au fost alocaţi doar 10 milioane de euro ca şi compensaţii de la Comisia Europeană, sumă care nu acoperă sub nicio formă prejudiciul cauzat. Fermierii români refuză aceste sume derizorii, în semn de protest”, susţin reprezentanţii Federaţiei Naţionale Pro Agro, conform Agerpres.