Expoziția de grup „Hug me Hard: Chapter #1”, la ICR Berlin

Institutul Cultural „Titu Maiorescu” din Berlin va organiza, în spațiul său de artă [Ceci n’est pas une] Gallery și în colaborare cu Galeria Posibilă (București), expoziția de grup „Hug me Hard. Chapter #1: Alexandra Boaru, Lucia Ghegu, Denise Lobonț”, în perioada 28 aprilie – 25 iunie 2023.

Lansată concomitent cu „Gallery Weekend Berlin”, expoziția pune în centrul său practici artistice ale unor voci tinere din rândul artiștilor români contemporani, alăturând lucrări dintr-o gamă largă de medii într-o instalație inter-medială ce investește întreg spațiul expozițional. Deschiderea oficială a expoziției va fi însoțită de un live performance cu muzică electronică, susținut de artistul Daniel Bucurescu.

„Hug Me Hard” /„Îmbrățișează-mă strâns” este un proiect ce mizează pe tensiunea și ambivalența lumii care ne înconjoară. Prin intersecția dintre limbaje și materialități diferite – sculpturi textile, obiecte sonore, lucrări de fotografie și artă video, în tandem cu instalații de desene –, expoziția se hrănește din uniunea contrastelor dintre văzut și nevăzut, rigid-moale, încleștat -mângâietor, catifelat-înțepător. Ca o îmbrățișare intensă, primită după o lungă absență.

Îmbinând teme de mare actualitate în discursurile curatoriale internaționale, cele trei artiste emergente propuse pentru acest proiect prezintă un corp consistent de lucrări recente, realizate între 2020 și 2023, anii pe care societățile de pretutindeni s-au obișnuit să îi echivaleze cu starea de excepție, izolarea, incertitudinea, imobilitatea și Angst-ul existențial. Acest nou model de timp sincronic, în care cu toții am devenit contemporani unii cu ceilalți prin prisma experiențelor comune împărtășite la nivel planetar, aduce în prim-plan un set de preocupări complementare ce creionează peisajul psihologic al expoziției „Hug Me Hard”.

Artista Lucia Ghegu caută punctele de intersecție dintre istoriile personale și cele universale, axându-și practica pe noțiuni recurente precum sentimentul de apartenență, înstrăinarea, comunitatea și spațiul văzut în cheie arhitecturală. Lucrările extrase din seriile „Self-made traps” (Capcane autogenerate), „Hugging Devices” (Dispozitive de îmbrățișare) sau „Global Positioning System” (Sistem de poziționare globală) formează, împreună, o instalație ce abordează condiția omului contemporan prin prisma echilibrului precar între comuniune și starea de dezorientare ori inadecvare.

Motivată de problematica identității de gen, Denise Lobonț folosește fotografia documentară ca un instrument de analiză critică și deconspirare a stereotipurilor înconjurând constructul social al masculinității „toxice”, perpetuate în societatea contemporană. Prin fructificarea întâlnirilor întâmplătoare, o doză sănătoasă de umor și ochiul iscoditor ce îi caracterizează demersul, Denise transformă în proiectul „Vânzătorii de Flori” legendara Piață de Flori din Rahova într-o scenă de cercetare antropologică. Înarmată cu aparatul ei analogic, artista se cufundă în spațiul neconfortabil deschis de încărcătura erotică implicită în aceste interacțiuni și generează un material vizual autentic, concentrat pe figura locală, profund atipică a florarului rrom – sensibil, modest, vulnerabil chiar.

Cum ar fi să trăiești într-un ciclu continuu de schimbare a speciei de care aparții, asta garantându-ți posibilitatea la o viață care poate duce la nemurire, dar fără o autonomie de a alege ce să fii sau când să tranzitezi”? Aceasta este întrebarea imposibilă de la care pornește investigația Alexandrei Boaru. În căutarea redefinirii condiției umane, artista croiește o țesătură fictivă, profund personală și perfect utopică: un univers speculativ în care legile evoluției, ale biologiei și geneticii, așa cum le cunoaștem, sunt complet răstălmăcite. Fără o delimitare fixă între specii, Alexandra creează un sistem simbiotic de coabitare bazat pe fuziunea – aleatorie și misterioasă – dintre regnuri. „Sunt o conștiință călătoare”, scrie ea.

Sursă foto: Rumanisches Kulturinstitut Berlin