Publicis Groupe România lansează o nouă agenție de comunicare și PR

Aceasta se numește PUBLICIS RELATIONS și, având un design people-centered, aduce în peisajul local o abordare diferită de rezolvare a problemelor de business sau din societate – data-driven analytics și behavioral-science, care să conducă la o mai bună înțelegere a oamenilor și a contextelor, să ofere răspunsuri noi la „de ce?” și să propună soluții de comunicare cu potențial mai mare să genereze conectare cu diversele audiențe și schimbări reale.

Deoarece urmărirea și măsurarea succesului sunt esențiale în dezvoltarea și implementarea fiecărei inițiative, agenția va avea de asemenea în vedere o componentă de pre-testing, monitorizarea constantă a out-take-urilor și research post-campanii pentru determinarea impactului.

PUBLICIS RELATIONS va fi condusă de Laura Moisiu, profesionist cu o experiență de peste 15 ani în comunicare și relații publice, timp în care a colaborat cu branduri și companii din industrii diverse și a coordonat proiecte recunoscute la nivel local și internațional, în cadrul celor mai importante competiții din industrie, cum ar fi European Excellence Awards, IPRA Golden World Awards, SABRE Awards EMEA, Effie România, Romanian PR Award, Webstock Awards sau Romanian CSR Awards.

Comunicarea viitorului va pune accent pe o înțelegere dincolo de suprafață a oamenilor. Ce gândesc, ce simt, de ce se comportă într-un anumit fel, ce îi motivează sau îi demotivează, cum iau decizii? Sunt întrebări la care PUBLICIS RELATIONS răspunde printr-o abordare strategică în care informațiile oferite de tool-urile de data se îmbină cu behavioral-science – care vine să explice și să ofere insight-uri ținând cont de bias-uri, de contexte, de nuanțe, propunând totodată noi perspective și moduri de acțiune. Și asta pentru că schimbările și alegerile pe termen lung presupun empatie și o relaționare cu însemnătate, care să conducă în mod real la share of mind și of heart.

Laura Moisiu, Managing Director PUBLICIS RELATIONS

PUBLICIS RELATIONS vine în întâmpinarea nevoilor de soluții integrate ale clienților existenți, având în același timp un portofoliu de sine stătător.

Le urăm bun-venit Laurei și colegilor din PUBLICIS RELATIONS și suntem încântați să avem în grup o nouă agenție gata să inoveze domeniul comunicării și al PR-ului, prin mixul data-science + people-centered design. Împreună, vom continua să lucrăm sub principiul echipelor modulare, accesând capabilitățile și resursele multiple ale ecosistemului – Data Intelligence, Evenimente sau Producție, într-o manieră agilă, care să contribuie la oferirea unor soluții de comunicare eficiente.

Alex Bădilă, COO Publicis România

Lista serviciilor oferite de PUBLICIS RELATIONS pornește de la experiența echipei și acoperă o zonă complexă – Strategie de Comunicare & Consultanță, Comunicare de Brand, Comunicare Corporate și Management Reputațional, Stakeholders Relations, Engaging Society & Transformation, Comunicare internă, Influencer Marketing, Dezvoltare de conținut, Digital & Social Media, Marketing Experiențial, Management de Criză, Sponsorship, Competitive & Trends Analysis, Monitoring & Reporting, precum și training-uri/ workshop-uri specializate (Change Management, Comunicare verbală, nonverbală și paraverbală, KOLS & Influencers Relations, Business Intelligence).

Publicis Groupe România este organizat în jurul principiului Power of One, oferindu-le clienților acces la specialiștii noștri de top. Odată cu lansarea PUBLICIS RELATIONS, ne consolidăm mai departe expertiza printr-o nouă echipă de comunicare și PR gata să construiască, pentru fiecare client, soluții potrivite, care cu siguranță vor face diferența în business și pentru societate. Sunt convins că noua agenție va deveni în scurt timp una dintre cele mai performante agenții de comunicare și PR din țară.

Teddy Dumitrescu, CEO & Partner Publicis Groupe România

Sursă foto: Publicis Groupe