Recicleta aduce colectarea separată în școlile din București și Ilfov

Recicleta aduce colectarea separată a materialelor reciclabile, ateliere de mediu și un concurs cu activități de reciclare și campanii de conștientizare în 60 de unități de învățământ din București și Ilfov, în perioada octombrie 2023 – iunie 2024.
 
Recicleta, un program al asociației Viitor Plus, continuă colaborarea de 6 ani cu Kaufland România, prin extinderea programului de colectare separată a materialelor reciclabile, în mediul școlar din capitală și împrejurimi.
 
Proiectul „Colectează și salvează, Recicleta și Kaufland te premiază” are ca scop creșterea gradului de colectare separată în școli prin metode interactive și conștientizarea importanței reciclării și va implica 12.000 de elevi și 600 de profesori din București și Ilfov, oferindu-le instrumente și cunoștințe pentru o gestionare sustenabilă a deșeurilor.

Cadrele didactice sau administrația școlii pot solicita, până pe 18 decembrie, recipiente de colectare separată, care cuprind 5 fracții, cu instrucțiuni bine definite: hârtie, carton, plastic, metal și sticlă. Formularul de înscriere este disponibil pe site-ul Recicleta, categoria Concursuri, secțiunea „Colectează și salvează”. După finalizarea proiectului, în mai 2024, unitățile de învățământ vor păstra infrastructura de colectare separată.
 
În școlile și liceele înscrise, Recicleta va organiza traininguri de formare pe teme de mediu pentru cadrele didactice doritoare. La rândul lor, acestea vor transmite informațiile comunității de elevi prin ateliere susținute pe baza materialelor educaționale, primite în cadrul trainingurilor, despre regulile de colectare separată și beneficiile reciclării, reutilizării și reducerii consumului.

Unitățile de învățământ în care 25% din elevi și profesori participă la traininguri și ateliere pot forma echipe pentru a se înscrie în concursul „Colectează și salvează, Recicleta și Kaufland te premiază” și au șansa de a câștiga premii în bani. Totalul premiilor oferite este de 29.500 de lei.

Concursul are două categorii: o întrecere a școlilor în cantități de materiale colectate și o întrecere a eco-ambasadorilor din fiecare școală, care vor face campanii online de promovare a reciclării. Regulamentul concursului poate fi consultat pe site-ul Recicleta.

Pentru a facilita procesul de colectare, școlile au opțiunea de a apela la firma de salubritate din sector sau la Recicleta pentru preluarea reciclabilelor. Unitățile de învățământ care doresc preluarea materialelor colectate cu Recicleta au nevoie de acordul salubristului și acordul primăriei de sector de care aparțin.

Impactul acestui proiect va fi semnificativ: 60 de unități de învățământ din București și Ilfov vor fi echipate cu materiale necesare pentru colectare separată și instrucțiuni pe înțelesul elevilor, colectarea separată și reciclarea sunt promovate în rândul a 48.000 de elevi, iar 6 școli primesc premii în bani. Unitățile de învățământ câștigătoare se angajează să utilizeze valoarea premiilor în investiții prietenoase cu mediul înconjurător sau în proiecte de mediu de care să beneficieze toți elevii care le urmează cursurile.

Sursă foto: Viitorplus / Recicleta