Soluții de asigurare tradiţionale si inovatoare pentru schimbările climatice, principalele teme ale evenimentului „Provocările climei în agricultură”, organizat de Aon România

Aon România, unul dintre liderii globali ai pieței brokerilor de asigurari, a organizat evenimentul intitulat „Provocările climei în agricultură”. Conferința a reunit experți din domeniul agricol și al asigurărilor pentru a dezbate soluțiile de gestionare a riscurilor cauzate de fenomenele meteorologice extreme, importanța parteneriatelor între asigurători și fermieri, precum și noile tehnologii și inovații care pot sprijini și îmbunătăți sustenabilitatea și reziliența în fața provocărilor climatice.

În cadrul evenimentului au fost prezentate și rezultatele studiului realizat de Bayer, care a analizat impactul schimbărilor climatice asupra agriculturii. Acesta a adus în prim-plan problemele cu care se confruntă fermierii în contextul schimbărilor climatice, subliniind impactul imediat pe care acestea îl au asupra fermelor.

71% dintre fermieri afirmă că schimbările climatice au avut deja un impact major asupra fermelor lor, iar peste 90% dintre aceștia recunosc că au simțit efectele acestor schimbări. 70% dintre fermieri au suferit consecințele devastatoare ale secetei și arșiței. Din aceste motive, ne așteaptă o perioadă caracterizată de volatilitate, iar pentru a răspunde acestor provocări, soluțiile propuse includ o abordare matematică a agriculturii și implementarea tehnologiilor moderne, precum reducerea lucrărilor solului și adoptarea unor schimbări în tehnologia tradițională.

Daniel Stanciu, Grower Marketing Manager Bayer Crop Science

Într-un peisaj agricol caracterizat de condiții meteorologice dificile și riscuri în creștere, apetitul limitat pentru asigurări și nivelul scăzut de încredere reprezintă provocări semnificative. Astfel, asigurările agricole contribuie la reziliența și adaptabilitatea agriculturii în fața schimbărilor climatice, oferind un sistem de siguranță financiară și sprijin pentru fermieri.

Asigurarea tradițională a demonstrat funcționalitatea sa, însă necesită susținere și completare, în condițiile în care seceta a devenit un eveniment cu frecvență foarte mare. Pentru aceasta, soluțiile inovatoare precum asigurările parametrice oferă răspunsuri eficiente și flexibile. Adaptarea este cheia pentru fiecare fermă în parte, iar noi, la Aon, adoptăm o abordare axată pe soluții personalizate. În fața noilor provocări, adaptabilitatea și inovația sunt vitale. Progresele tehnologice actuale, digitalizarea, utilizarea unor baze de date globale precum și modelarea datelor pentru a oferi acoperire personalizată, ne oferă o perspectivă mai profundă asupra fiecărei parcele de teren, permițându-ne să ne adaptam nevoilor fiecărui fermier.

Cerasela Tudor, expert senior în cadrul liniei de business „Agriculture” Aon Romania

Asigurările agricole parametrice sunt produse care deja câștigă teren în multiple piețe regionale și internaționale, venind în completarea soluțiilor tradiționale, pentru a le oferi fermierilor stabilitate financiară în fața pierderilor cauzate de factori climatici.

Acest tip de asigurare le oferă fermierilor o soluție inovatoare și rapidă pentru gestionarea riscurilor legate de vreme și alte evenimente naturale. Ele se bazează pe parametri prestabiliți, cum ar fi nivelul de precipitații sau temperatura, eliminând astfel procesul lent și adesea complicat al evaluării pierderilor. Această abordare aduce certitudine și rapiditate în compensarea pagubelor, oferind astfel fermierilor o mai mare siguranță și stabilitate în fața riscurilor imprevizibile.

Oleksandr Artiushyn, Senior Originator pentru Munich Re

Conform estimărilor Aon, în anul 2023, industria asigurărilor agricole din România a marcat o creștere în protejarea fermierilor și a terenurilor agricole împotriva riscurilor, suprafețele cultivate acoperite crescând, ponderea asigurării culturilor rămâne una redusă, doar în jur de 25% din suprafețele cultivate fiind asigurate. De menționat că soluțiile oferite fermierilor sunt destul de concentrate, astfel că dintr-o suprafață totală asigurată de 2,35 milioane de hectare în acel an, aproximativ 1,45 milioane de hectare au fost asigurate de către Agra Asigurări, restul fiind acoperite de alte companii de asigurări.

Pentru a completa necesarul de acoperire pentru industria agricolă este necesară continuarea dialogului dintre fermieri, asociații și industria asigurărilor pentru a asigura o mai bună adaptare a acoperirilor, creșterea gradului de educare a fermierilor în utilizarea de soluții de management a riscului și adoptarea de noi soluții pe care piețele externe le promovează.

Sursă foto: June Communications