Tema Energy, dezvoltator român de centre de date, anunță o cifră de afaceri de peste 63 mil. lei la finalul lui 2022. Mihai Manole: Este cea mai bună performanță financiară a companiei până în prezent

Tema Energy, dezvoltator român de centre de date, anunță afaceri de peste 63 de milioane de lei la finalul lui 2022, în creștere cu 47% față de anul precedent.

Compania este, în prezent, lider pe piața de centre de date din România. De la fondarea sa din 2002, Tema Energy a lucrat cu peste 600 de clienți și a gestionat peste 100 de proiecte de centre de date în cei 20 de ani de activitate.

Este cea mai bună performanță financiară din istoria de 20 de ani a companiei, în contextul creșterii pieței de centre de date din România. Anul trecut, compania a construit sau a demarat unele dintre cele mai mari centre de date, precum Cluster Power Craiova și HUB Servicii Ministerul de Interne. Anul acesta, un eveniment important pentru noi și pentru industrie este organizarea ediției cu numărul cinci a DataCenter Forum. Evenimentul este singurul dedicat pieței de data centere și cloud din România și reunește cei mai importanți jucători din industrie, de la investitori și proprietari de centre de date la specialiști, proiectanți, consultanți.

Mihai Manole, Managing Partner Tema Energy

Piața de centre de date este un domeniu cu rol critic în contextul digitalizării accelerate. Conform „Data Center Power Market Report 2023”, piața globală de centre de date va ajunge la 41.12 miliarde de dolari în 2030, cu o rata anuală compusă de creștere de 7,6%. Pentru Europa de Est, se estimează o rata anuală compusă de creștere de 10,64% până în 2028, conform datelor publicate de „Market Outlook & Forecast ResearchAndMarkets”.

Anul trecut, compania a finalizat sau a demarat proiecte de anvergură, precum Cluster Power Craiova, unul dintre cele mai mari și mai inovative Data Centere din Europa Centrală și de Sud-Est și HUB Servicii Ministerul de Interne. Cluster Power Campus este primul proiect local ce a obținut Certificarea Tier III TCCF (Tier Certification of Constructed Facility) pentru construcție și execuție conform standardelor Uptime Institute și certificarea Tier III TCDD, pentru designul ce respectă criteriile Uptime Institute.

Centrele de date dezvoltate de echipa Tema Energy pentru sectorul public contribuie semnificativ la proiectul de digitalizare a României, un demers care are ca scop principal îmbunătățirea experienței pe care cetățenii români o au în relația cu instituțiile statului.

Tema Energy organizează în data de 16 mai a cincea ediție a DataCenter Forum, singurul eveniment de profil din România ce reunește cei mai importanți actori ai pieței de centre de date. Evenimentul este o tradiție pentru industrie și este organizat în colaborare cu unii dintre cei mai mari producători de profil la nivel global, printre care APC by Schneider Electric, Vertiv, Rittal, Reichle & de Massari, Aksa, Bachmann, Securiton și Uptime Institute. 

DataCenter Forum este o platformă de dezbatere pentru profesioniștii de top din domeniu, de la investitori și proprietari de centre de date la specialiști, proiectanți, consultanți. Printre vorbitorii acestei ediții se numără reprezentanți Orange, ClusterPower, Star Storage, Uptime Insitute, Cisco, HPE, APC, Eneria. Evenimentul va fi difuzat live pe pagina de facebook a companiei.

Sursă foto: Tema Energy / difinepr